Sunt bucuros că Parlamentul European a obținut mandatul pentru a intra în negocieri interinstituționale pe raportul privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.

Ieri, 25 octombrie 2018, cu 428 voturi pentru, 170 împotrivă și 17 abțineri Parlamentul European a obținut acordul de începere a negocierilor cu Consiliul de Miniștrii și Comisia Europeană pentru a suprima practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare cu alimente. Activitățile de lobby ale marilor supermarket-uri nu au reușit să se pună împotriva dorinței Parlamentului European de a aproba noile norme înainte de alegerile europene din mai 2019. Mai mult, dorința raportorului principal, Paolo De Castro, este de a finaliza dosarul până la Crăciun.

În sfârșit fermierii și producătorii care se ocupă de aprovizionarea cu alimente vor fi apărați împotriva practicilor cum ar fi anularea comenzilor în ultimul minut, întârzierile în efectuarea plăților, și în mod special, modificările unilaterale ale contractelor.