Negocierile din Parlamentul European privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) sunt în plină desfășurare. În continuare, vă voi prezenta câteva detalii legate de stadiul negocierilor în privința Organizării Comune a Piețelor, precum și poziția mea. Acest dosar, pe care sunt raportor din umbră, este unul dintre cele trei dosare care compun PAC.

La Punctul 2 al Articolului 1, care face referire la separarea produselor agricole pe sectoare în OCM, din lista de produse au fost scoase plantele medicinale.M-am exprimat împotriva creării unor definiții noi ale sectoarelor care se referă la produsele acoperite de OCM, prezentate în Anexa 2.  La Articolul 11, care face referire la produse eligibile pentru intervenția publică, am cerut să fie adăugat zahărul alb la fel și puiul proaspăt, refrigerat sau congelat. Ceilalți raportori nu au avut obiecții.Am cerut amendarea Articolului 12 astfel încât intervenția publică să poată fi făcută pe toată durata anului, nu doar pe o anumită perioadă.Unul dintre articolele dezbătute în mai multe întruniri tehnice a fost Articolul 61, legat de schemele de autorizare pentru plantații de viță de vie pentru vin – care se aplică de la 1 ianuarie 2016 până la 31 decembrie 2050, cu o prima evaluare pe 1 ianuarie 2023 și următoarele o dată la 10 ani. În ceea ce privește autorizațiile pentru plantații noi, anul de referință rămâne 2015 și acestea nu vor depăși 1% din aria vinicolă cultivată în prezent.Am apărat poziția Comisiei care spune că autorizațiile pentru plantații de viță de vie pentru vin să fie acordate pentru cele două specii de viță de vie cele mai răspândite în Europa, și anume speciile Vitis vinifera și Vitis labrusca, soi care este foarte răspândit în România.La Articolul 119 am fost de acord cu includerea valorii energetice pe eticheta sticlei de vin sub simbolul E. În negocieri se discută includerea listei de ingrediente în regulament. Dorim că lista să fie ușor accesibilă consumatorilor – negocierile continuă încă, deoarece organizațiile de producători nu ne-au prezentat o poziție comună clară asupra elementelor care ar trebui incluse în lista de ingrediente.La Anexa VII, partea a II-a, legată de categoriile de produse vinicole – vin dezalcoolizat (max. 0.5% alc), vin parțial dezalcoolizat (prin reducerea concentrației de alcool cu mai mult de 20% din volumul alcoolic total) – discuțiile au pornit inițial cu un refuz total din partea raportorului principal, acesta moderându-și pe parcurs poziția. Rămâne de văzut dacă vor putea fi incluse în regulament sau nu. Personal, sunt pentru includerea vinurilor fără alcool și parțial dezalcoolizate în acest regulament, producătorii putând astfel profita de sprijinul financiar pentru promovare. În schimb, am fost de acord cu toții ca vinurile fără alcool să nu între în categoriile de produse cu origini protejate.A fost dezbătut intens și articolul 160 privind obiectivele, planul, optimizarea producției, promovarea și inițiativele de a stimula valorizarea produselor de către o organizație de producători agricoli. Se negociază detaliile legate de stabilirea prețurilor și posibilitatea de a vinde un procent din întreagă producție a unui producător în afară contractului de asociere – în lanțul scurt agroalimentar.Discutăm în aceste zile și despre recunoașterea unei asociații de producători ca atare. Dar și despre condițiile necesare, cum ar fi: numărul minim de membri dintr-o anumită zonă ca să se poată constitui o asociație; dacă este cazul instituirii unui prag pentru numărul de organizații de producători, care împreună nu ocupă o nișă îndeajuns de mare în cadrul pieței. Cu toate acestea sunt argumente care demonstrează că pot exista organizații mici de producători (în ceea ce privește numărul de membri), dar care produc un volum mare de produse.Alte chestiunii sunt legate de asocierea organizațiilor de producători la un nivel mai mare, adică introducerea posibilității de a se constitui asociații de organizații de producători (AOP) pentru a își susține interesele într-o anumită țară/zonă europeană. De asemenea, raportorii din umbră și staff-urile acestora negociază clauzele în cazul în care o asociație de producători trebuie să respecte standarde mai înalte, ceea ce implică și costuri mai mari de producție.Referitor la Pachetul Lapte, se consideră că sunt necesare ajustări, mai ales în ce privește prețul la livrare.