Am participat, duminică, alături de alți câțiva colegi de la PRO România, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ne-am aflat, și noi, printre zecile de mii de români care au venit la acest eveniment din credință, din dragoste de țară sau, unii, din simplă curiozitate. A fost, cel puțin pentru mine, un moment înălțător, umbrit, din păcate de unele comentarii meschine și răuvoitoare.

Despre Catedrală s-au spus multe. Dar, mai ales în ultima vreme, s-a conturat un torent de critici, pe cât de acerbe, pe atât de manipulatoare.

Aceste critici pot fi reduse la criteriul utilitarismului: construcția Catedralei a înghițit o sumă uriașă de bani. Bani cu care s-ar fi putut construi X spitale, Y școli, Z kilometri de autostradă sau câte și mai câte lucruri care lipsesc în România. Cu alte cuvinte, este un atac politic, în care se vizează cheltuirea inoportună a banului public. Să presupunem că ar fi așa! Dar, atunci, vom observa că acest tip de discurs este specific campaniilor electorale în care Opoziția critică prioritățile Guvernului. Aparent, în acest caz, avem de-a face cu o opoziție a unei „opinii publice”, vagi și neasumate, vizavi de Guvern. Confuzia este primul indiciu al manipulării.

Apoi, opoziția „spitale sau catedrale” este, fundamental, falsă! Mai întâi că instituția care a construit Catedrala nu este statul, ci este Biserica Ortodoxă Română, cea care a colectat fondurile necesare. Este adevărat, Statul român a contribuit cu sume importante, dar este foarte greu de susținut că, dacă nu ar fi virat banii respectivi pentru construcția Catedralei, s-ar fi construit, în acest timp, cu banii respectivi, vreun spital. Mai mult, pe același criteriu utilitarist, se pot ridica și alte opoziții: „spitale sau armament” ori „spitale sau concerte publice”! Pentru că achizițiile de armament sau organizarea unor concerte publice sunt direct și total în responsabilitatea și bugetul instituțiilor statului român.

Eu văd în aceste critici doar ipocrizie! Catedrala este un proiect care datează, ca idee, din 1918. Abia după 1989 au apărut condițiile pentru punerea în operă a acestei idei. Iar Catedrala nu este doar un simplu lăcaș de cult. Este un simbol național, un simbol al României unite!

România se făurește în fiecare zi, cu fiecare gest al fiecăruia dintre noi. Unii aleg să adauge ceva la acest edificiu, alții preferă să stea cu mâinile încrucișate, să critice sau chiar să strice, să ciuntească, să dărâme. Iar partea bună a istoriei a fost întotdeauna construcția și nu demolarea!