Activitatea de săptămâna aceasta a Parlamentului European s-a desfășurat la sediul din Bruxelles unde s-au ținut întruniri ale comisiilor de specialitate.

Luni, co-legislatorii UE au convenit asupra unor reguli care să facă mai ușoară înființarea unei afaceri pe cale electronică. Noile reguli vor viza economisirea timpului și banilor și protecția împotriva fraudei. Acest acord este însă unul provizoriu, urmând să fie aprobat de Coreper și membrii Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI).

În aceeași zi, Comisia pentru Cultură și Educație (CULT) a aprobat raportul privind instituirea programului „Corpul european de solidaritate”. Acest program este menit să ofere tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani oportunități de voluntariat în domeniul solidarității și ajutorului umanitar. Tot Comisia CULT a dezbătut cu Comisia Europeană noile măsuri de urgență privind programul Erasmus +, în cazul în care Marea Britanie va părăsi UE fără o înțelegere. Comisia CULT este determinată să susțină finanțarea activităților curente de mobilitate educațională prin Erasmus+ și în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere în privința Brexit.

La reuniunea Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) de săptămâna aceasta a fost prezentată o analiză comparativă a politicilor agricole din cinci țări (Australia, Canada, SUA, Japonia, Elveția) pentru ca membrii Comisiei AGRI să tragă concluzii privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) europeană. Mai multe informații despre cele discutate la reuniunea AGRI găsiți aici: https://www.laurentiurebega.ro/en/lectii-privind-politicile-agricole-din-alte-tari/

Vă doresc un sfârșit de săptămână liniștit.