Parlamentul European și-a desfășurat activitatea de săptămâna aceasta la Bruxelles, unde a avut loc, pe 28 și 29, și mini-sesiunea plenară.

Săptămâna a început cu întrunirea raportorilor pentru propunerea privind reutilizarea apei pentru irigații. Dintre cele 9 amendamente pe care le-am depus, 5 dintre ele au fost admise și cuprinse în amendamentele de compromis negociate la întrunirile tehnice. Acest raport va fi spus la vot în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) la întrunirea de săptămâna viitoare.

Miercuri și joi, la mini-sesiunea plenară au fost dezbătute și supuse la vot rapoarte precum mobilizarea fondului european pentru adaptare la globalizare, mobilizarea măsurilor pentru a adresa riscurile legate de securitate și migrație, și reintroducerea temporară a controalelor la granițele interne.

Au mai fost dezbătute și votate rapoartele privind Serbia, Kosovo, Republica Iugoslavă Macedonia, Albania și Muntenegru. Rapoartele au făcut referire la progresul acestor țări privind accederea Uniunea Europeană. În general țările eforturile făcute până acum de aceste țări au fost apreciate.

Să aveți un weekend liniștit!