Peste Prut, președintele Dodon a inițiat un proiect pentru schimbarea sistemului electoral. Actualul sistem, proporțional, ar urma să fie înlocuit cu un sistem mixt. Proiectul a generat o contestare aprigă din partea partidelor care se definesc ca pro-europene. Potrivit acestora din urmă, noul sistem ar favoriza partidul președintelui și, în general, partidele pro-ruse. Disputa s-a întins mai întâi până la Comisia de la Veneția, care a recomandat menținerea actualului sistem, și apoi până la Bruxelles, unde s-a votat acordarea, dar și condiționarea ajutorului financiar al Uniunii Europene de respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Privind obiectiv, disputa este pur politică: partidele încearcă să impună acel sistem care le-ar asigura o mai bună reprezentare. Obiectivul este mărunt: de regulă, o situație avantajoasă electoral nu durează mai mult de un ciclu. România a pățit-o în 2008, când votul uninominal susținut cu frenezie de Traian Băsescu a generat o consecință foarte proastă pentru toată lumea, dar în special pentru partidul fostului președinte. Cu experiența pe care am trăit-o în România, îi sfătuiesc călduros pe frații moldoveni să nu purceadă la experimente riscante!

De cealată parte, condiționarea ajutorului financiar al UE de respectarea recomandărilor reglementărilor Comisiei de la Veneția este tot un fel de șantaj politic. Uniunea Europeană trebuie să se hotărască: sau acționează ca Isus Hristos, sau acționează ca fariseii! A promite ceva și apoi a condiționa promisiunea nu este un act politic, ci un act comercial!