Contextul

  • Aș vrea să punctez de la început că suntem într-unul din rarele momente în care noi, România, pornim cu un mare avantaj într-o negociere cu Franța.
  • Vă mai amintiți de exprimarea golănească a lui Traian Băsescu – pe atunci primar – când l-a acuzat pe un prim ministru francez venit la București că: „a venit să-și ia tainul”? Ei bine, dincolo de grosolănia gratuită, atunci, înainte de intrarea în UE, România avea nevoie de sprijinul Franței și trebuia să negocieze obținerea acestui sprijin.
  • Principalul lucru care trebuie remarcat este că, de data asta, Franța are nevoie de România! Mai mult, președintele Macron are nevoie de un succes personal, întrucât în Franța popularitatea i s-a prăbușit – peste 60% dintre cetățenii francezi sunt nemulțumiți de activitatea sa. Simplu spus, președintele Macron este nevoit să ne ceară sprijinul!
  • Prin urmare, România are acum șansa unei poziții solide în discuțiile bilaterale. Desigur, asta nu trebuie să însemne impertinență, ci o apărare fermă, dar diplomatică, a intereselor naționale.
  • Dosarele cu care vine Emmanuel Macron la București sunt cunoscute: revizuirea așa-numitei directive de mobilitate a UE, reformarea UE, în general, și încercarea de a găsi ceva debușee pentru industria franceză, în special cea de apărare.
  • Din cele de mai sus rezultă că partea română ar trebui să se prezinte la discuții cu temele foarte bine făcute.
  • Președintele Iohannis are, de asemenea, un ușor ascendent asupra omologului său – și nu mă refer doar la statură! Relațiile actuale ale Bucureștiului cu Washingtonul și Berlinul sunt cel puțin la fel de bune ca și cele ale Parisului. Cu alte cuvinte, există chestiuni pe care președintele Iohannis le poate discuta separat cu aceste două mari puteri. Franța nu este, în acest moment, indispensabilă României.

Care e fondul problemelor?

  • Directiva mobilității
    • În primul rând, Directiva respectivă este foarte veche, dinainte de extinderea UE spre Est. Atunci, efectele ei erau minore – puține persoane se încadrau în prevederile ei.
    • În principiu, Directiva este profund liberală și corectă, dacă relațiile dintre statele membre ar fi de egalitate. Directiva prevede că persoane fizice pot lucra o perioadă de timp, detașate, în alt stat membru, fiind plătite de angajator (cu cât vrea acesta), dar plătind impozitele și asigurările sociale în țara de origine.
    • Directiva favorizează angajatorii (capitalul privat), lucrătorii detașați (într-o oarecare măsură) și statele sărace, dar dezavantajează statele bogate și lucrătorii rezidenți. Paradoxul este că Macron, președinte ultraliberal al marelui capital, este în situația de a pleda în favoarea sindicaliștilor francezi!
    • Alt paradox este că, deși directiva mobilității este cea mai discutată, efectele unei eventuale modificări sunt minore – valoarea anuală a muncii lucrătorilor detașați raportată la PIB-ul Franței este infimă! Mai mult, domeniile ocupate de lucrătorii detașați sunt, de regulă, ocolite de autohtoni (construcții, îngrijirea bătrânilor și a persoanelor cu dizabilități, șoferi de camion etc). Demersul lui Macron este, în acest caz, unul de imagine!
    • Singurii care, într-adevăr, pierd consistent sunt lucrătorii detașați. Din acest punct de vedere, interesul României este de a se păstra prevederile Directivei.
    • Ne putem întreba dacă nu cumva Macron, pe linia Merkel, dorește eliminarea muncitorilor din Est, care lucrează cu contract, sunt calificați și au și niște pretenții salariale, și înlocuirea acestora cu munca la negru a imigranților.
    • România ar putea negocia o anumită flexibilitate în modificarea directivei mobilității (în sensul scurtării duratei de detașare, chestiune care se află deja într-un proiect al Comisiei), dar ar trebui să pretindă un sprijin explicit și categoric în alte privințe (de exemplu, Schengen și/sau relocarea refugiaților).
  • Reforma UE
    • Deși a câștigat alegerile pedalând pe tema reformării UE, Macron nu a prezentat, deocamdată, niciun proiect clar în acest sens. Ideile sale de revizuire a zonei euro au fost primite cu rezervă de Angela Merkel.
    • Prin urmare, deși acest subiect ar trebui să fie foarte fierbinte, timpul scurt petrecut la București și lipsa unor documente pregătitoare (cel puțin oficial) fac ca acest subiect să rămână în zona unor dulci generalități.
    • Pentru România, ar fi bine dacă președintele Iohannis ar formula cu fermitate niște cerințe maximale, astfel încât această primă poziție a țării noastre să devină punctul de referință al discuțiilor ulterioare.
  • Relațiile economice
    • Problema cheie este achiziționarea de armament. Întrucât bugetul destinat Apărării a fost crescut semnificativ, Franța vrea o bucată cât mai consistentă din acesta. Nemulțumirea principală a francezilor e legată de fabrica de la Ghimbav care ar putea produce elicoptere, dar Armata română pare a prefera furnizori americani.
    • Un înalt oficial din industria franceză de apărare a lansat, ieri, în presă, solicitarea ca guvernul României să lanseze o procedură transparentă de licitație pentru achiziționarea de elicoptere.
    • O asemenea procedură ar fi benefică, în general, pentru economia țării.

Concluzii

  • România are, din 2008, un acord de parteneriat strategic cu Franța. Din păcate, până acum, nu s-a văzut niciun rezultat notabil. Un parteneriat strategic nu înseamnă doar relații bune! Un parteneriat strategic înseamnă o relație privilegiată, un sprijin reciproc de lungă durată și o armonizare a intereselor și acțiunilor în mediul internațional. Din păcate, până acum, Franța nu a fost sprijinul pe care ni l-am fi dorit în cadrul UE! Dimpotrivă!
  • Asta cu toate că vizitele la nivel de președinți și de premieri au curs gârlă! De fiecare dată s-a semnat câte o modificare a foii de parcurs a parteneriatului, dar de fiecare dată lucrurile par a fi rămas ca-n tren! Este cazul ca măcar acum acest parteneriat să capete substanță!
  • O altă chestiune este cât de pregătiți suntem, practic, pentru aceste negocieri. Președintele Macron este un negociator viclean. El vine la București după ce, la Salzburg, s-a întâlnit cu cancelarul austriac Kern și cu premierii Cehiei și Slovaciei, Sobotka și Fico. Într-o conferință de presă comună, aceștia au anunțat disponibilitatea de a amenda directiva mobilității. Cu alte cuvinte, președintele francez vine la București, și va pleca apoi la Sofia, fluturând un fel de amenințare: vedeți că toți ceilalți sunt de acord, trebuie să vă dați și voi acordul! Din acest punct de vedere, întreb și eu: oare președintele Iohannis s-a consultat cu președintele bulgar? Pentru că, în acest moment, noi și bulgarii ar trebui să avem o poziție comună.
  • Un alt punct de interes este relația dintre președinți și guverne. În timp ce, în Franța, Macron are puteri executive foarte mari și și-a asigurat și un guvern „al lui”, în România, între președintele Iohannis și Guvern relația e rece – și asta ca să folosesc un termen politicos! Întreb din nou: măcar pentru această vizită, președintele și premierul s-au consultat? Au stabilit o strategie comună? Mă tem, din păcate, că nu!
  • Pun pariu că președintele Macron va specula tensiunile dintre președinte și premier. Și așa, s-ar putea ca avantajul pe care-l avem să nu se concretizeze!