Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cu ocazia conferinței Our Ocean, care a avut loc în Bali cu puțin timp în urmă, UE a anunțat că a atins deja obiectivul Aichi și obiectivul 14 din dezvoltarea durabilă privind desemnarea zonelor protejate marine, în termeni de suprafață. Între 2012 și 2017, UE a trecut de la conservarea a 6% până la 10,8% din apele sale, fapt datorat în primul rând, rețelei Natura 2000 – cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din  întreaga lume, care în prezent acoperă 9,2% din mările europene. Acoperirea zonelor marine protejate s-a îmbunătățit în nouă din zece mări regionale europene. Cu toate acestea, eforturile sunt în desfășurare pentru a completa lacunele în unele regiuni, cum ar fi Marea Mediterană sau zonele de mare adâncime.

Multe specii marine din întreaga Europă se confruntă cu o diminuare a dimensiunilor populației și a pierderii habitatelor. Zonele protejate încearcă să inverseze această tendință prin protejarea ecosistemelor și a speciilor și prin refacerea stocurilor de pește, precum și prin asigurarea livrării unor servicii ecosistemice importante, cum ar fi protecția costieră, gestionarea inundațiilor și turismul. O gestionare eficientă a zonelor marine protejate ar putea spori bogăția și densitatea speciilor, precum și dimensiunea corpului și biomasa animalelor.

Pentru a afla mai multe detalii prezentate de către Agenția Europeană de Mediu,  despre zonele marine protejate din UE, puteți accesa următorul link:

https://www.eea.europa.eu/publications/marine-protected-areas/