Germania doamnei cancelar Angela Merkel este considerată locomotiva Europei. Cine a inventat această metaforă a avut cu siguranță în vedere ideea că o entitate mai puternică trage după sine partenerii mai slabi. Dar metafora, în spatele ideii de putere, ascunde și o idee răutăcioasă: aceea că locomotiva impune tuturor o singură direcție.

Până acum, corectitudinea politică gândită la Berlin și vorbită la Bruxelles impunea statelor mai mici și mai sărace din Est să-și caute contractele economice numai și numai în Occident. Iată că, după ce relațiile cu America lui Trump s-au înrăutățit, doamna Merkel a constatat că e bine să facă afaceri cu China comunistă. Premierul chinez a fost primit cu fast și solicitudine la Berlin, iar Deutsche Bank a anunțat că va investi trei miliarde de dolari în proiectul chinezesc al noului drum al mătăsii, care, surpriză!, trece prin țări ca Rusia, Turcia și Iran. Cu alte cuvinte, doamna Merkel nu are niciun scrupul de ordin ideologic atunci când e vorba de bani. Din păcate, în România, încercările de a avea o politică economică independentă se lovesc de obstacole din partea puternicilor Europei. Când guvernul Ponta a vrut să impulsioneze relațiile economice cu China sau cu Rusia, a fost pus la colț. Acum, Germania este cea care face acest pas. O pune cineva la colț?

Un proverb latin sună așa: „Ceea ce i se permite lui Jupiter nu i se permite oricărui bou.” Am văzut deja în presă relatări în care se pretinde că Germania are dreptul să facă schimburi cu China pentru că știe mai bine decât România cum să negocieze.

Cu o asemenea gândire, nu vom ieși niciodată din statutul de țară periferică, din situația de ultim vagon al unui tren pe care îl conduc alții.