Comunicat de presă

 

Astăzi, 2 mai 2018, în cadrul Ședinței Plenare de la Bruxelles, reprezentanții Comisiei Europene au prezentat planul pentru următorul Cadru Financiar Multianual (CFM) din  perioada 2021-2027.

Pentru agricultură, ca de obicei, finanțarea s-a redus. În acest moment, din resursele CFM sunt alocate 38 de procente către Politica Agricolă Comună. Planul Comisiei este de a scădea cu 5% acest procent. La începutul anului 2018, Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European a cerut printr-un proiect de aviz ca bugetul alocat pentru PAC să fie cel puțin menținut la 38%. Organizațiile de lobby din domeniul agriculturii susțin această idee și chiar încurajează mărirea bugetului pentru a preîntâmpina volatilitatea pieței, schimbările climatice, pentru a proteja și a crea noi locuri de muncă și a facilita inovația.

Comisia mai propune scăderi de 7% pentru coeziune. În același timp, se propune mărirea bugetului pentru Erasmus, cercetare, inovare și schimbări climatice.

Reducerea de 5% în domeniul agriculturii poate fi tragică. Avem într-adevăr nevoie de cercetare și inovare (s-a propus alocarea a 100 de miliarde) dar, mai întâi de toate, avem nevoie de o agricultură stabilă din punct de vedere financiar. Evident această reducere va afecta resursele destinate plăților directe către toți fermierii.

Toate organizațiile de interes din domeniul agriculturii în frunte cu Copa-Cogeca, condamnă scăderea propusă și susține că un buget puternic este absolut necesar pentru o agricultură modernă și sustenabilă.

Sper totuși ca istoria din 2013 să nu se repete și noul Cadru Financiar Multianual să fie decis la timp pentru a nu împiedica restructurarea politicii agricole comune după 2020.