Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Bogdan Cojocaru, se lăudau zilele trecute cu semnarea un contract cu finanțare din fonduri europene pentru dotarea școlilor gimnaziale cu echipamente wireless până în 2020, spunând că ”investiția cea mai bună în viitorul țării noastre este reprezentată de susținerea sistemului educațional” și că ”adaptarea școlii românești la noile direcții de dezvoltare a fost o prioritate pentru Guvernul” actual.

Pe de o parte, mă bucur că s-a mai făcut un pas mic în atragerea fondurilor europene în România, cu atât mai mult cu cât, în țara noastră, numai 52% din tinerii cu vârste cuprinse între 16-19 ani au abilități digitale de bază sau superioare (față de UE-28, unde procentul este 83%).

Dar, în același timp mă întreb: dacă educația a fost o prioritate a acestui guvern, atunci de ce România stă atât de prost și la acest capitol față de celelalte țări europene? În Monitorul Educației și Formării 2018, realizat de Comisia Europeană, se arată că România are unul dintre cele mai scăzute niveluri de cheltuieli pentru educație din Uniunea Europeană: 3,7% din PIB, față de 4,7% media europeană. La fel, cheltuielile pentru educația pre-școlară și primară sunt foarte scăzute față de media europeană: 0.7% din PIB în România față de 1,5% în UE. Mai mult, Comisia Europeană consideră ca rata abandonului școlar rămâne problematică în România, la unul din cele mai mari niveluri din UE, 18,1% în 2017, mult peste media europeană de 10,6%. Situația este și mai îngrijorătoare în mediul rural, unde acest procent ajunge la 27,1%.

Nici la calitatea educației nu stăm mai bine: Programul PISA 2015 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a arătat că aproape 40% dintre românii de 15 ani (viitoarea forță de muncă) nu au un minim nivel de competențe de bază, în timp ce fundalul socio-economic afectează în mod semnificativ performanța studenților.

Eforturile și investițiile sunt insuficiente pentru a adapta ofertă educațională la nevoile economiei, în special pentru a spori calitatea programelor profesionale într-un număr mare de sectoare. În același timp, sarcina administrativă pentru angajatori este prea mare pentru a face programele de ”ucenicie” cu adevărat atractive.

Și după toate aceste, în proiectul de rectificare bugetară publicat ieri, se propune reducerea bugetului pentru educație cu 198 milioane lei… ce putem să mai comentăm?