Emmanuel Macron a ținut marți, pe 17 aprilie 2018, un discurs în fața plenului Parlamentului European. A fost un discurs important, pentru că, până la urmă, Emmanuel Macron reprezintă Franța, adică una dintre marile puteri europene și mondiale, un stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Dar conținutul de idei a dezamăgit.

Prima observație este că tânărul președinte francez a vorbit mai mult din punctul său personal de vedere, decât ca reprezentant al francezilor, sau al europenilor, în general. Desigur, un mare om politic este cel care intuiește cu o clipă mai devreme încotro se îndreaptă societatea, dar, din păcate, discursul lui Emmanuel Macron pare

mai degrabă wishful thinking decât o intuiție rațională și realistă. Da, președintele Franței este tânăr, carismatic și entuziast. Dar pare cumva suspect să faci afirmații categorice în nume propriu și apoi, după câteva minute, să condamni autoritarismul!

Să ne amintim că, imediat ce a câștgat alegerile, Emmanuel Macron a lansat o serie de propuneri de reformă a Uniunii Europene. Am spus, atunci, că președintele Franței are ambiția de a deveni liderul european de facto în dauna Angelei Merkel – aflată înaintea unor alegeri dificile. Iată că, acum, când poziția de cancelar a lui Merkel este slăbită, Emmanuel Macron reia ofensiva de preluare a puterii simbolice în Uniunea Europeană. A fi ambițios nu este un păcat în sine. Dar cu condiția ca ambiția personală să fie canalizată în direcția fericirii celorlalți.

Ce spune președintele Franței în fața reprezentanților cetățenilor europeni reuniți în plenul de la Strasbourg?

În primul rând, că vrea o „suveranitate reinventată”. Nu este foarte clar ce înseamnă asta. Pe de o parte, ni se spune că, prin creșterea integrării, va crește suveranitatea de ansamblu a Uniunii Europene. Ok! Dar, pe de altă parte, ni se vorbește despre o Europă cu două viteze. Asta înseamnă că vor fi două feluri de suveranitate?

În fine, ni se spune că trebuie să întărim democrația în fața ispitei autoritarismului. De fapt, aici, Macron îi arată cu degetul pe cei care refuză liberalizarea politicii de imigrare. Președintele Franței pare că pleacă de la premiza că, în toată Europa, toți cetățenii doresc cu ardoare să primească cât mai mulți imigranți și numai doi-trei lideri autoritari, „iliberali”, le refuză cetățenilor cu îndârjire această „fericire”. Dacă e să fim democrați, așa cum vrea domnul Macron, atunci ar trebui să-i lăsăm pe cetățeni să decidă, prin referendum, cum să procedeze cu refugiații. Sondajele de până acum arată că, în toate țările Uniunii, există o puternică respingere a ideii de a primi refugiați.

Una peste alta, discursul președintelui francez mi s-a părut găunos și heirupist. A fost, însă, un bun exercițiu de imagine. Ca să ne convingă, după cum bine observa cineva din sală, domnul Macron ar trebui să rezolve, mai întâi, cu succes, marile probleme ale Franței și abia apoi să dea lecții Europei.