Recunosc, nu sunt un specialist în chestiuni financiar-bancare. Respingerea reconversiei creditelor în franci de către CCR o critic nu atât din perspectivă legală, cât din perspectivă morală. Constat că guvernatorul BNR a apreciat hotărârea CCR ca fiind „corectă”. Strict legal, așa o fi! Cunosc însă zeci de oameni simpli care și-au pierdut rodul muncii de ani de zile în urma acestei „legalități”.

Am primit, prin intermediul unui prieten un comentariu pe facebook al unui economist. Din acest comentariu reiese cu claritate pe de o parte interpretarea abuzivă a legii, și, pe de altă parte o altă ilegalitate a băncilor care, din păcate, nu a fost urmărită în justiție. E ca și cum avocații celor păgubiți ar fi omis într-adins argumentul principal pentru a pierde procesul. Vă rog să citiți această postare și s-o comentați.

 

 

„Problema conversiei la curs istoric e falsă. Desigur că o asemenea conversie nu se poate face. Păgubiții au fost împinși pe o cale falsă. Problema de fond e că creditele date în 2007-2008 aveau formule incorecte de calcul a dobânzilor. Nu era,  ca în prezent, marjă fixă plus dobândă. Ci fluctuații în funcție de condițiile pieței, ceea ce în viața s-a tradus cu așa „ cum vrea banca”. Respectiv, când creștea LIBOR creșteau dobanzile, iar când LIBOR a scăzut cu multe procente, dobânzile au rămas mari. Cu alte cuvinte, cei cu credite în chf s-au trezit și cu respectivul curs sus și cu dobândă sus. Dacă bancile erau corecte, scăderea LIBOR s-ar fi tradus în scăderi de circa 4 puncte procentuale a dobânzilor la chf. În Europa civilizată asta s-a întâmplat. Și dacă băncile erau corecte pe dobânzi, suportabilitatea oamenilor pe curs ar fi fost mai mare. Așa, tocmai din cauza comportamentului incorect al băncilor, legiuitorul a găsit o alta soluție, tot incorectă. Și mai e o problemă. Spre deosebire de cei împrumutați în euro sau Ron, cei în chf nu pot refinanța tot în chf la altă bancă și să caute astfel o dobândă mai bună. Ei pot refinanța doar în euro sau Ron, ceea ce ar însemna să facă conversia la un curs dezavatajos”.