1. Tratatul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) sau Tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951, a intrat în vigoare la 25 iulie 1952. Încheiat pentru o perioadă limitată de 50 ani.

Intențiile declarate ale fondatorilor CECO au fost ca aceasta să fie o primă etapă pe calea spre o „federație europeană”. Piața comună a cărbunelui și oțelului urma să fie extinsă treptat la alte sfere economice, ducând în final la o Europă politică.

Cele șase țări fondatoare au fost Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda.

 

  1. Tratatele de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA sau „Euratom”), cunoscute și sub numele de Tratatele de la Roma, au fost semnate la 25 martie 1957 și au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Comunitatea Economică Europeană avea ca obiectiv instituirea unei piețe comune bazate pe cele patru libertăți (libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a capitalului și a serviciilor), prin eliminarea taxelor vamale între statele membre; stabilirea unui tarif vamal comun pentru importuri; introducerea unei politici comune în agricultură și transporturi; crearea unui Fond social european; înființarea unei Bănci Europene de Investiții.

Scopul Euratom înființarea și dezvoltarea rapidă a industriilor nucleare, coordonarea cercetării privind utilizarea pașnică a energiei nucleare.

Acordul privind unele instituții comune, semnat și intrat în vigoare în același timp cu Tratatele de la Roma, prevedea că Adunarea Parlamentară și Curtea de Justiție urmau să fie instituții comune.

 

  1. Tratatul de fuziune a organismelor executive din 8 aprilie 1965 (Bruxelles), care a intrat în vigoare în 1967, a înființat un singur Consiliu și o singură Comisie a Comunităților Europene (CECO, CEE și CEEA) și a introdus principiul unui buget unic.

 

  1. Actul Unic European (AUE), semnat la 17 februarie 1986 , inițial de nouă state membre și de celelalte până la 1 iulie 1987.

Prevede extinderea competențelor Uniunii (crearea unei mari piețe interne; instituirea unor noi competențe în următoarele domenii: politica monetară, politica socială, coeziunea economică și socială, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, mediul, cooperarea în domeniul politicii externe); îmbunătățirea capacității decizionale a Consiliului de Miniștri și extinderea rolului Parlamentului European (condiționarea acordurilor comunitare privind extinderea și a acordurilor de asociere de obținerea avizului Parlamentului; introducerea unei proceduri de cooperare cu Consiliul care a conferit Parlamentului puteri legislative reale, chiar dacă limitate).

 

  1. Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul instituie Uniunea Europeană, construită având la bază Comunitățile Europene, cu toate instituțiile comune care există și azi.

Competențele Uniunii erau împărțite în 3 piloni:

  1. Comunitățile Europene, în cadrul cărora statele membre au transferat suveranitatea către instituțiile comunitare, pentru anumite domenii.
  2. Politica externă și de securitate comună (funcționează prin cooperare interguvernamentală).
  3. Cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor externe (funcționează prin cooperare interguvernamentală), cu privire la: politicile privind controlul frontierelor, azilul și imigrarea; cooperarea judiciară în materie civilă; cooperarea judiciară în materie penală; cooperarea polițienească (crearea Europol).

 

  1. Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a Comunităților Europene, semnat la 2 octombrie 1997, a intrat în vigoare la 1 mai 1999.

Creșterea competențelor Uniunii în domeniile: ocuparea forței de muncă, politica socială,  azilul, imigrația, trecerea frontierelor externe, lupta împotriva fraudei, cooperarea vamală și cooperarea judiciară în materie civilă, precum și o parte importantă a cooperării „Schengen”.

Au fost introduse dispoziții generale care permiteau unui anumit număr de state membre să organizeze o cooperare consolidată între ele în domeniile din cel de-al treilea pilon.

A fost introdus protocolul privind principiul subsidiarității,  noi dispoziții privind accesul la documente și deschiderea lucrărilor Consiliului în domeniul legislativ.

 

Prin Tratatul de aderare prevede aderarea României si a Bulgariei la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005 la Luxembourg, tratatele constitutive ale Uniunii devin parte integrantă a legislației României, iar principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern se aplică și în România.

 

  1. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE) și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, a fost semnat în 13 decembrie 2007, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 și a fost ratificat de toate statele membre.
  • Împarte competențele Uniunii în 3 categorii: competența exclusivă, competența partajată și competența de sprijin. Competențele Uniunii sunt extinse la aspecte privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală.
  • Conferă Uniunii Europene personalitate juridică proprie ( Uniunea poate semna tratate internaționale în domeniile sale de competență și poate deveni membră a unor organizații internaționale).
  • Introduce o procedură oficială pentru retragerea din Uniunea Europeană.
  • Enunță trei principii fundamentale: principiul egalității democratice, principiul democrației reprezentative și principiul democrației participative. Democrația participativă îmbracă forma unei noi inițiative a cetățenilor.
  • Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are forță juridică obligatorie.
  • Competențele legislative ale PE s-au extins prin noua procedură legislativă ordinară.
  • În domeniile în care Uniunea nu dispune de competențe exclusive, un minim de nouă state membre pot institui o cooperare consolidată.
  • Include parlamentele naționale în verificarea principiului subsidiarității.