În această vară, în care românii au fost amețiți cu tot felul de diversiuni politice și în care se iese în stradă mai mult de exasperare decât din convingere, un fenomen s-a amplificat, tăcut, prea puțin băgat în seamă, dar extrem de grav. În ultimele luni, știrile despre grupuri de refugiați care încearcă să pătrundă în România sau să treacă mai departe spre Ungaria s-au înmulțit îngrijorător.

Lucrurile trebuie privite in context european. Calea Balcanilor a fost blocată la frontiera ungară și croată încă de anul trecut. În primăvară, presiunea maximă a fost pe calea trans-mediteraneană, din Libia spre Italia. În urma exasperării italienilor, și această cale a fost blocată. Mai nou, s-au inmulțit semnificativ trecerile din Maroc spre Spania. În același timp, grupuri de refugiați venind din Serbia, Bulgaria sau de pe Marea Neagră intră în România.

Este clar că fenomenul a devenit general și cronic. Episodul din vara lui 2015 nu a fost ceva întâmplător. Așa cum am mai arătat, potențialul migrator al zonelor limitrofe Europei din Africa și Orientul Apropiat și Mijlociu este uriaș – estimările variind  între 10 și 50 de milioane de persoane. Pe acești oameni, săraci și disperați, bogăția Europei îi atrage ca un magnet, iar politica europeană inițiată de Angela Merkel nu face decât să amplifice acest fenomen.

De ce trebuie să se teamă România? Mulți vor spune: refugiații nu vor să stea în România, țara noastră este doar o țară de tranzit. Greșit! În acest moment, România, ca și Bulgaria, este veriga slabă a Uniunii. Suntem o țară fără strategie în această privință. Așteptăm ca totul să ne vină de-a gata de la Bruxelles. Iar ceea ce ne dă Bruxelles–ul s-a văzut ieri în declarațiile președintelui Macron: România (și Bulgaria) trebuie să aștepte liniștite, în afara spațiului Schengen, și să devină zona tampon a Uniunii Europene. Aici trebuie să se strângă refugiații și aici trebuie să fie relocați cei indezirabili care au apucat să intre în țările din nucleul Uniunii. Acesta este scenariul care ne este pregătit!

Guvernanții noștri ar trebui să înțeleagă, măcar în al doisprezecelea ceas, că România, cu actuala ei structură economică, socială și culturală, este extrem de vulnerabilă în fața chiar și a unui număr mic de refugiați. Nu avem nici știința și nici puterea de a-i ajuta pe acești oameni. De altfel, nu avem nici știința și nici puterea de a-i ajuta măcar pe concetățenii noștri! Principala preocupare a guvernanților ar trebui să fie aducerea înapoi acasă, prin asigurarea unor condiții de muncă și de viață decente, a milioanelor de români risipiți prin lume.

Altminteri, România va rămâne doar o icoană mototolită în sufletele românilor emigranți, iar teritoriul țării va deveni un țarc cu refugiați!